Sunt o catelusa cuminte, simpatica si prietenii ma striga Puka. M-am nascut acum 10 luni intr-o curte parasita si pot sa spun ca sunt cea mai norocoasa dintre puii nascuti atunci. Fiind puiuti, prostuti si nimeni neavand grija de noi, pe parcursul timpului, atat pe mine, cat si pe ceilalti 2 frati ai mei ne-au lovit niste nenorociti cu masinile. Spun ca sunt o norocoasa pentru ca sunt singura care am supravietuit, desi eram foarte micuta (aveam 3 luni). In momentul in care nenorocitul care m-a calcat cu masina si-a vazut linistit de drum, am crezut ca oamenii care veneau spre mine ma vor ajuta sa ajung inapoi pe trotuar, sa-mi revin, pentru ca desi nu aveam nici un os rupt, nu mai puteam nici macar sa ma tarasc, din cauza socului, sperieturii si a durerilor. In schimb…acei nenorociti m-au luat in scarba si m-au aruncat cat au putut de tare peste un gard, ca sa nu cumva sa mor acolo in strada, sa umplu strada de mizerie… Am aterizat intr-un morman inalt de fiare vechi si cu aceasta ocazie mi-am fracurat si coloana vertebrala, in 2 locuri! Nu mai puteam sa merg…nu aveam putere sa scancesc macar dupa ajutor…nu eram in stare sa cobor de pe mormanul de fiare…Doua zile am stat acolo fara apa, fara mancare…
In tot acest timp, persoanele care ne hraneau pe mine, pe mama mea si pe fratii mei mi-au observat lipsa si m-au cautat peste tot, m-au strigat, dar eu nu aveam puterea sa le raspund.

Abia dupa doua zile m-au gasit si au inceput sa aiba grija de mine cat au putut de mult. Am fost la multi doctori si am facut multe tratamente: incepand cu pastile, injectii, alifii, pana la tratament cu laser, electrostimulare si fizioterapie. Daca in prima faza nu imi simteam jumatatea din spate a corpului, acum am reusit performanta sa ma ridic chiar, dar cu putin ajutor. Inca nu reusesc sa ma ridic singura si nu pot sa pasesc cu picioarele din spate. In etapa in care sunt acum, prietenii mei mi-au facut un carucior, cu roti pentru picioarele din spate. Asta nu inseamna ca vor sa ma invete sa imi folosesc doar labutele din fata, ci dimpotriva! Este conceput in asa fel incat sa ma forteze sa ma obisnuiesc sa stau pe 4 labute, sa ma obisnuiesc sa-mi folosesc si picioarele din spate.

Patru luni am stat in casa la acesti iubitori de animale, pentru ingrijiri, iar acum nu mai au posibilitatea sa ma tina, pentru ca este vorba de o garsoniera unde locuiesc 3 deja persoane si un catel de talie medie/ mare, care am avut norocul sa ma accepte si chiar sa se joace cu mine! Au urmat 2 saptamani de cosmar, in care prietenii mei s-au straduit sa-mi gaseasca un camin, iar in acest timp am fost cazata la nu mai putin de 4 clinici. Multe usi inchise in nas, multi oameni dispretuitori… De Craciun am primit cel mai frumos cadou! Prietenii mei au gasit pe cineva cu un suflet mare, care s-a oferit sa ma tina temporar, pana imi gasesc un stapan.

De acum prietenii mei se pot concentra pe gasirea unui stapan si nu mai au grija sa ma mute din clinica in clinica. Pana acum am avut foarte mare noroc in viata (in masura in care se poate spune), si sper sa nu ma paraseasca acum, dupa atata munca din partea mea si a celor care au avut bunavointa sa ma ingrijeasca. Am mare nevoie de un camin si de cineva care sa ma ajute sa redevin o catelusa normala, pentru ca imi doresc foarte mult! Va rog sa ma ajutati interesandu-va la randul vostru de cineva care ar fi dispus sa ingrijeasca un prieten! Ofer prietenie si devotament pe viata! Cu drag, Puka! Daca vrei sa ii oferi un camin lui Puka, te rog scrie-mi pe adresa de email: andreealucia.macsiniuc@gmail.com