Protezare

In cazul unui incident nedorit, din nefericire, de cele mai multe ori nu ramane decat varianta eutanasierii sau ajutorul permanent al celui ce iubeste animalul. In ultimii ani tehnicile chirurgicale in medicina veterinara au evoluat si putem vedea cu toti, din ce in ce mai des, catei cu carucior sau cu proteze. Tehnica protezarii ar putea reda bucuria de viata animalului nostru.

De exemplu in cazul displaziei de sold avansata se poate apela la o tehnica de inlocuire a articulatiei soldului, si anume implantarea in locul articulatiei naturale a unei articulatii metalice ce functioneaza similar articulatiei normale.

Pentru pacientii care sufera amputari chirurgicale ori accidentale, in anumite situatii, portiunea de membru pierdut poate fi inlocuit cu portiuni mecanice functionale asemanatoare portiunilor anatomice pierdute. In tehnica chirurgicala veterinara actuala se practica ITAP (intraosseous transcutaneous amputation prosthesis- protezare transcutanata intraosoasa) la care proteza este implantata la nivel osos si devine practic fixa si perfect functionala.

In unele interventii chirurgicale laborioase ce presupun pierderea continuitatii osoase la nivelul membrelor, se poate aplica o tehnica de endoprotezare, sau inlocuirea fragmentului pierdut cu o portiune metalica speciala, salvand astfel membrul afectat. Preturile sunt pe masura tehnicii folosite, fiind destul de ridicate, incluzand pretul protezei sau implantului si pretul manoperei laborioase.

Alta tehnica de protezare este protezarea externa, ceva mai veche si mai bine cunoscuta. Aici se incadreaza caruturile (dogkart, wheelchair, k-9 kart, carut, carucior), proteze externe care ajuta pacientii pentru recuperare in urma unor accidente sau interventii chirurgicale ce afecteaza membrele si posibilitatea de a se deplasa. Utilizarea unei proteze externe este mult mai putin laborioasa si costurile sunt mult reduse fata de protezele interne. Un alt avantaj al protezelor externe este caracterul lor noninvaziv, nefiind necesare interventii chirurgicale, manopere de anestezie sau tratamente. posibilitatea respingerii protezei este foarte mica, iar adaptarea la proteza se face mult mai usor, prin sedinte de fizioterapie. Protezarea externa presupune un efort mai mare din partea proprietarilor pentru a invata pacientul sa o foloseasca, si rabdare in acelasi timp.